Credit Ipotecar Fără Avans: Mit Sau Realitate?
2 November 2021Vrei să lași în spate anii de stat în chirie, imobilele vechi și proprietarii arțăgoși? Îți dorești ca, odată pentru totdeauna să te muți la casa ta; să fii tu cel care stabilește regulile, inclusiv culoarea pereților și locul tablourilor pe perete.
Îți sună cunoscut ceea ce tocmai ți-am descris? Înseamnă că fie ai stat cel puțin o dată în viață în chirie într-un apartament cu mobilă veche și demodată în care fiecare colțișor îți inducea spiritul anilor ’90, fie ai dat de un proprietar care ți-a mâncat zilele, la propriu.
Indiferent că acestea au fost motivele care te-au făcut să te hotărăști să îți iei propriul imobil, sau doar ai o mamă care îți amintește din când în când că e cazul să te muți la casa ta, tot te lovește realitatea când îți aduci aminte de bani.
Un imobil este o investiție enorm de mare pe care nu oricine o poate achita cash, însă, din fericire, pentru toți aceștia dar și pentru tinerii că tine, a fost inventat creditul ipotecar. Desigur, te vei lega o bună bucată din viață “la cap” cu el, însă, vei sta la casa ta.
Trecând la treburi mai serioase, oricât de simplă ar părea situația de a te duce la bancă și a explica funcționarului de acolo visele tale, realitatea este că banca nu te va considera eligibil decât dacă poți achita și un avans, pe care, da, din păcate, trebuie să îl ai în cash (sau pe card).
Ce pot face tinerii ca tine într-o astfel de situație? De obicei ai 2 variante: fie te pui pe economisit câțiva ani buni (pentru că pentru câteva mii de euro, vei fi nevoit să faci ceva economie, la sânge), fie să cercetezi mai în adânc după soluții pentru a găsi ceva mai practic, care să te aducă mai aproape de casa visurilor tale, repede. Vin în ajutorul tău și îți vând un pont prețios.
O astfel de soluție este creditul ipotecar fără avans.
Crede-mă, oricât de tare aș vrea să glumesc pe seama economiilor pe care ai fi nevoit să le faci ani buni, nu vreau să țin informațiile prețioase precum acestea doar pentru mine.
Așa că, relaxează-te. Vei afla în cele ce urmează cum orice tânăr ca tine, poate primi un credit ipotecar fără avans. Nu te gândi că va face banca vreun act de caritate pentru tine doar pentru că ești tânăr și încă nu ai apucat în câțiva ani de muncă, să pui cine știe ce bani deoparte.
În schimb… îți oferă alte 2 posibilități, mult mai accesibile atunci când nu dispui de un cont baban în banca.
Cum poți lua un credit ipotecar fără avans?
1. Oferi un alt imobil ca garanție în locul avansului
Prima soluție atunci când nu dispui de ceva economii, este garanția cu un alt imobil. Dacă părinții tăi dețin un imobil pe care îl pot oferi ca garanție, îl poți prezenta băncii și poți scăpa de plata avansului.
Acum, pentru că puține vor fi cazurile acestea, din fericire vin și cu o a două soluție, mult mai palpabilă și mai accesibilă pentru tine, și anume…
2. Iei un credit de nevoi personale pentru achitarea avansului
Dacă te gândești deja cum poți lua 2 credite fără să oferi vreo garanție, ei bine, crede-mă, se poate. Poți accesa un credit de nevoi personale doar pentru a putea achita avansul unui credit ipotecar.
Poate părea complicat, dar crede-mă, nu este deloc. Este chiar mai simplu decât crezi.
Tot ce ai tu de făcut este să:
Apelezi la un broker de credite care oferă credite ipotecare fără avans.
Acesta vine cu experiența obținerii sutelor sau miilor de credite ipotecare din spate, tu vii cu un bagaj de vise și dorințe, și puteți face echipa perfectă.
Tu vei uita de drumurile apăsătoare la bancă, de cozi și discuții cu funcționari nu foarte prietenoși, iar intermediarul va face totul în locul tău, ținându-te continuu la curent.
Practic, ție nu îți rămâne mare lucru de făcut. Și la final, nici nu va trebui să îi plătești serviciile. Da, ai citit bine. Dacă te gândești că bine bine, intermediarul face toată treaba în locul meu și eu stau în casă, cât mă costă la final tot acest efort?
Ei bine, nu te costă absolut nimic! Pentru că intermediarii sunt plătiți de bănci, nu de client și au de obicei contracte cu toate băncile importante, cu care sunt în continuă legătură.
Și cu asta am ajuns la finalul articolului. Te felicit și te invit să alegi un intermediar de credite cu experiență de peste 10 ani pe piață, precum Amicredit. Lasă-te în seama noastră și tu doar fă-ți planuri pentru viitoarea ta locuință… știi bine că mobila nu se alege singură. 🙂
Contactează echipa Amicredit direct pe site și așteaptă să fii contactat de unul din intermediarii noștri iscusiți.